Lucruri simple

Azi te-am sarutat..un lucru atat de simplu,dar plin de importanta,privesc lucrurile in spectru nelimitat, ochii tai priveau cu atat de multa blandete iar mana ta imi incalzea sufletul.Ne-am trezit in zile grele dar usoare din punct de vedere al nostru, privim in viitor , uitam de trecut, si traim in prezent...lipsesc pasii..dar oare chiar lipsesc?..deschid ochii si vad chipul tau, privesc buzele tale cum lipesc de sufletul meu cuvinte de mult asteptate sa fie astfel rostite..iti ating chipul, si imi dau seama ca nu esti un vis, esti doar tu...doar tu...

Lipeam frunze in nucul de deasupra noastra, in speranta ca toamna rece nu se intoarce, ca ploile reci nu ne vor scufunda in lacrimi si durere, si am gasit solutii, am sperat si am involburat apele in jurul nostru cu durere crancena in privirile inconjuratoare, insa nu conta nimic, eram doar noi, si lumea care ne inconjura era doar o cale paralela..iti strang mainile reci,iti urmaresc privirea incurajatoare, si iubesc zambetul care formeaza o zi mai frumoasa,unde frunzele azi nu cad iar ploaia,ploaia nu mai are putere..pentru ca esti tu...

Acest articol este dedicat pentru Anducu si Elenush:D

Aerul vietii

Astazi am atins o stea,ce usoara era,stralucea usor in podu palmei mele,iar caldura ei era parca o inima calda,un suflet cald,priveam cu lacrimi in coltul ochiului ca nu am mai simtit niciodata asa ceva..insa o rafala de vant a stins momentul, si a scuturat lumina din podul palmei mele....am ramas cu deznadejde... cu genunchi pe pamant si cu privirea la cerul ce parca imi rostea cuvinte dure...asteptam un moment la fel...insa consideram ca nu o sa mai vina vreodata...ca o mai simt comparatia inimii mele,caldura dulce a razelor in miez de noapte,crinul care spre uimirea mea a  lasat petalele sincere si pline de informatii ca curga lin pe pamant..

Priveam in gol, speram si uitam de toate, gandirea mea era cu totul in alta parte,cuvintele ar fi mult prea puternice ca sa strig spre cer,sufletul era mult prea indurerat pentru ca am pierdut o stea care vine o data in viata...

Pe pamantul rece,in miez de toamna, curgea o lacrima, iar lacrima a deschis o lume, mi-am mutat privirea spre pamantul negru, iar in raul de lacrimi se vedea o viata, curgea o lume de necunoscut,insa ploaia ce a inceput sa curga din ce in ce mai tare,stergea visele si imi spulbera sperantele...

M-am ridicat, sifonat de vreme, uitat de timp si crescut in vise si sperante, calcand prin munca.....obrajii imi ardeau...insa ploia incerca sa ii stinga...strig...si m-am trezit...oare am fost aici? am o stea,e la fel de calda....mana ei imi acopera podu palmei,iar pamantul negru era stins de ploaia de lacrimi care curgea deasupra noastra..deasupra viselor si sperantelor...iar eu..eu...pierd timp insa castig ce imi propun...

O stea de valore, sta in palma ta,nu trebuie decat sa te gandesti la persoana care merita sa o detina..

Libertate...sau....viaţă...

    Eram doar un suflet nevinovat când am început să gândesc,când am început să visez că pot să devin ceva în lumea asta ce câteodată stă să cadă pe oamenii care îşi câştigă pâinea cinstit....La început erau zile mult prea frumoase,am trăit şi am copilărit ca un copil fericit ce eram, însă în timp din partea visătoare se stingeau lumânări una după alta, şi priveam asta dintr-un colţ al vieţii cu durere în piept, însă cugetam şi tot priveam cum flacăra se stingea încet încet, iar apoi dispărea cu totul ca şi cum  nici nu ar fi existat...dar ştiam că există, şi ştiam că vine ceva nou, însă nu înţelegeam momentul, nu înţelegeam de ce se sting lumânările care erau aşezate aşa de frumos, iar una era mai înaltă ca alta, toate stăteau aprinse iar cu fiecare sfârşit de an se stingea câte una cu o rafală de vânt puternic, deşi încercam să opresc asta nu reuşeam cu nimic, deşi plângeam crâncen după acea lumânare, nimeni nu mă băga în seamă, nimănui nu îi păsa de viaţa mea.Primeam răspunsuri de la cei din jur că lumânările care se sting nu pot fi recuperate, că trebuie să muncesc şi să mă bucur pentru timpul care trece, ca o să ajung să plâng mult mai puternic după un timp...însă parcă nu înţelegeam deşi viaţa o trăiam fericit alături de cei care eram, cu cât înaintam în vârstă...

     Realitatea devenea din ce în ce mai crâncenă, din micile ploi de vară, au venit zăpezi puternice şi era din ce în ce mai frig...însă mă ridicam şi continuam....dar priveam încet cum lumânările tot se sting şi cum timpul e din ce în ce mai preţios, că oamenii de lângă mine sunt din ce în ce mai greu de înţeles, că viaţa nu se opreşte la prima durere a mea...şi cu cât treceam pârâie şi dealuri...cu atât treceau şi anii şi o parte din lumânări se stingeau...dar nu mă opream..şi am ajuns să urc munţi şi să trec ape adânci...pentru că mereu o să trebuiască să trec prin munţi...să urc pante abrupte...dar trebuie să rămân încrezător...să lupt pentru mine şi familia mea...pentru că ce e preţios în viaţă e lumea care merită, sufletele care plâng şi râd la suspinul tău precum şi timpul care merită trăit la maxim...pentru că dacă nu tu...atunci cine?

    Lumânările s-au stins cu anii, eu am cugetat, tu m-ai urmat, iar el...el zâmbeşte pentru că urmează în vise de nebănuit..

    Nu uita să trăieşti, să zâmbeşti, să iubeşti..pentru că timpul nu se opreşte la tine, trece şi trage un semnal de alarmă că de mâine e o nouă zi...o nouă zi spre sfârşitul vieţii tale...Profită pentru că sunt lângă tine, trecem împreună prin parfumul şi sudoarea anilor de vis...