Drum de toamna..

       Ti-am dat mana si mai pierdut printre degetele subtiri ale tale,ti-am dat inima si mai pierdut prin durerea neagra care curgea pe marginea ei,ti-am dat sufletul si era indurerat si strasnic visator,insa a fugit printre vise si ai piedut....stam pe marginea unui clar de luna,insa visam separat si muncim impreuna pentru a indeplinii cerinte vesnice...am mutat o stea...o vezi?...zimi te rog...o vezi?...nu o vezi...inteleg...am visat ploaia care curge in viata noastra....ai visat si tu?...zimi te rog...ai visat?...inteleg..nu ai visat...dar pe mine ma vezi?vezi ca sunt in spatele tau si plang,rad,zambesc,ma zbat....

      E dimineata,si visez printre frunzele reci de toamna,dau incet cu piciorul prin ele,iar fosnetul simplu si zburdalnic imi da senzatia de viitor,imi da senzatia de vise care se pot implinii,insa copacii care pana ieri erau verzi...azi inchid vise prin culoarea cenusie, care parca astazi se termina tot, ca lumea din jur ne inchide intr-un univers al uitarii..inchid ochii,gandesc lent si imi doresc sa deschid ochii sa pot visa...

         Deschid ochii incet,cu ploapele tremurande, si privesc in jur...nu e nimeni pe drum...numai eu si natura din jurul meu...pot sa visez...ating usor pamantul cu talpile de caucic, iar in urma mea raman urmele lor, in speranta ca o sa ma cauti si o sa imi urmezi calea, ca o sa speri langa mine ca totu va fi bine...pasesc, iar din ochii obositi cad lacrimi care ard frunzele,iar focul imi inconjoara universul si il incalzeste cu speranta,ascund durerea printre frunze si ma joc cu ea,ating frunzele cu podu palmei si zambesc....

         Sunt doar vise,doar sperante,doar opinii...dar cred in cantecul frunzelor si in dragostea pentru tine.. ma inalt catre cer...iar focul puternic al lacrimilor mele il vei simti si tu...cand vei pasi pe urmele mele,prin frunzele reci ale toamnei...

Lunca timpului....

 Ce trista e viata..ce scurte sunt clipele...ce minuni iti arata universul...oare eu sunt cel care simte?oare eu sunt cel care traieste minuni?sau doar clipe dureroase? Traim in timp,iubim in momente, visam in viitor, speram in iluzii, creem bunuri, murim in locul de unde ne-am nascut..in pamantul rece sub nucul care imbatraneste odata cu anii...tresarim si uitam sa traim,astazi este mai bine ca ieri?sau ieri a fost mai bine ca azi?si apoi in interval rapid vine intrebarea dc?dc?dc?

Traim prin vise,insa dam deoparte realitatea cruda, nu ne gandim ca e bine sa fim noi, nu ne gandim de ce noi avem suflet...de ce animalele nu pot sa glasuiasca in ritm cursiv ca noi?

Prin scripturi vechi puse sub plapuma groasa a bunicilor exista sute de cuvinte,iar eu mai demult nu le intelegeam,nu stiam ce reprezinta,de ce acolo in cartea verde cu o coperta groasa de carton,era scris ca viata e rotunda,ca minunile se intampla la fiecare pas,si de asta e bine sa bei cafeaua in timp ce mergi,poate ca o minune ti se va intampla in momentul ala(si nu minunea de a varsa cafeaua pe tine)...Globul este rotund,precum si viata omului,ne nastem prin minune Dumnezeiasca,pasim in viata cu bune si rele pentru a cladi un viitor, iar cand ajungi in timpul sacru sa iti dai seama ca l-ai cladit, calci pe brusturi iar durerea este atat de mare cand simti, ca din lumanarea vietii, iti mai ramane doar scrumul si frunzele tacute a anilor.

Dar visez,astazi visez,am deschis ochii si am intins palma uscata pe geam, in palma mea se scurg lacrimi, si simt ca nu sunt de durere, singura durere este ca oamenii traiesc prin pacate, insa simt ca astazi sunt norocos, astazi am primit putere sa lupt si sa zbier pe culmi inalte, sa rostesc cuvinte care pot sa le auda o lume intreaga....pe roua dulce, prin racoarea strasnica a diminetii, cu obrajii involburati, si cu viata in spate, am pornit spre a atinge bucuria care azi dainuie in sufletul meu....pasesc plienic lin si cladesc un drum provizoriu, privesc in jur, observ detalii, ma opresc in medii propice sufletului meu,astern versuri peste lumea grabita...

Uit de timp,privesc in viitor,astern idei si vise peste linia continua care o pasesc...ajung pe nisipul umed unde imi trag sufletul si imi incarc puterile prin odihna,langa trupul meu se aseaza un suflet asemanator,dar cu o putere de convingere mai mare...oare dc tocmai aici?cand este atata spatiu in acest mediu...am tras aer adanc si am intrebat rastit...Dc?...iar ea..cu un zambet superb...mi-a raspuns usor...”Pentru ca aici imi este locul”

Am cladit impreuna in acea zi, fara sa ne dam cum timpul trece, vise ,idei, perceptii,.......iar timpul...timpul...timpul a fost prea dulce pentru a uita de el, iar viata ne poarta pe culmi care nu se termina decat atunci cand am zis stop...eu nu.eu nu...nu eu zic stop...ci sunetul rasuna din departari cand viata,a atins punctul critic,iar franele sunt terminate la maxim...

Traim in timp,iubim in timp,visam in timp....deci noi suntem timpul,nu timpul ne reprezinta pe noi...by me

In urma pasilor necunoscuti....

Prin vise, creem drumuri, prin pasi lasam franturi din vise pe marginea prapastiei, insa viata ne poarta pe creste nemarginite...am inchis ochii pe un drum care il cunosteam, insa oamenii imi erau greu de descris, poate ca erau parti din visele mele, poate ca doreau sa ma cunoasca, insa eu stateam la departare in speranta ca voi atinge niste concluzii substantiale...am visat la tine superb suflet necunoscut, insa viata nu ne-a dat sansa sa fim fata in fata, ne-a lasat sa fim doar niste pusnici in viziuni diferite si sa ne intersectam pe cai partial egale ale tehnologiei...timpul a lasat ca discutiile sa continuie intr-un mod inadecvat, dar cert...purtam valul de matase pe culmi infinite in contradictia cuvintelor slefuite cu sarm si liniste interioara, insa din partea laterala la vietii, a mai batut si vant, nu puternic, dar destul incat sa duca discutiile spre o contradictie si spre discutii arzatoare...am crezut in timp, am atins sperante si am luptat cu tehnologia..insa printre cuvinte stricte a existat si cuvantul „candva”, care reprezenta timpul cand privirea sincera va patrunde in ochii tai, iar timpul se opreste pentru a discuta lucrurile greu stabilite prin tehnologie...

In privirea necunoscuta din fata mea, erai tu, insa lipseau cuvintele, lipseau cele de inceput, care trebuiau sa existe in momentul de inceput, dar cuvintele curgeau cu sinceritate si am distrus tehnologia prin priviri directe si perceptii aruncate intr-un larg necunoscut...insa timpul era asa de scurt, iar cuvintele curgeau siroaie pana la tine..

Se aude ceasul cu batai nemarginite, iar sunetul lui parca imi despica urechile in 2, te-am privit si m-am ridicat cu speranta ca discutiile vor continua in medii propice pentru 2 minti acebre...

R: Apoi cat timp e necesar sa poti despacheta un ambalaj si sa constati ce se ascunde in interior?

Un zambet si niste ochi sunt cele mai simple masti... Prefer sa vad ce nu se vede. Si e atat de usor… 
          Acest articol  este dedicat domnisoarei "Filip Maria Petronela" pentru modul in care s-a regasit in pasii simpli ai vietii.....