Speranta

      Totul e verde,dar lipseste ceva...cerul lipeste pamantul cu sclipiri dulci,dar lasa durere in momentul in care inchide ochii si urca inapoi pentru ca sufletele sa se odihneasca la venirea noptii.

Cuvantul tau incearca sa cheme inapoi zambetul, dar iti dai seama ca nici macar el nu poate sa faca nimic..imi dau seama ca trebuie sa inchid tot,si sa fac ceva..sa nu pierd timpul...pentru ca este posibil ca timpul sa ne piarda pe amandoi..iar atunci pietrele vor trosni sub piciorele noastre..si noi o sa incercam sa razbim in inaltul cerului...dar frica de a merge mai departe te tine cu putere...iar

trecutul iti provoaca niste stari pe care nici macar tu nu puteai sa iti imaginezi ca ai sa poti sa le simti...pozele din albumele prafuite lasa roua rece pe sufletul tau fierbinte de durere...dar noapte este din ce in ce mai puternica...iar viata ta simte ca lanturile sunt pline de rugina de la ani...dar trebuie...suntem noi...iar impreuna turnam licuare pe trecut...ciocnim putere pentru prezent..si ridicam paharul pentru viitor....

Ganduri din durerea unui suflet

     

      De dimineata mi am amintit de mine. Si mi se pierde urma cand ma gandesc la mine…ziua e prea scurta…soarele putin…si mi se face dor sa las in urma valurile si sa ma arunc pe nisipul fierbinte…si mi e dor sa simt ca simt…diminetile au ramas aceleasi..dar noi ne am schimbat…diminetile trezesc si acum trupurile imbratisate…si eu m am pierdut de ele si nu le gasesc nicicum….si in fiecare dimineata ma trezesc mai departe de mine…mai instrainata si mai rece…desi afara se face tot mai cald si mai bine..si nu pot sa trec dincolo de mine…nu pot nu din cauza diminetii…nici a lor…a tuturor…nu pot pentru ca nu te pot lasa acolo…as trada tot ce e ma motiveaza inca sa fiu aici..si daca sunt aici de ce sa nu mai astept..si daca astept..ce astept?   

Mi e frica de schimbare cum mi e frica sa pastrez ce am…si tu te trezesti in fiecare dimineata sub acelasi soare si nici nu l vezi ca e acolo…si nu mi simti asteptarea…si pare ca lumea lor merge pe langa mine..indiferent de mine..ca timpul lor e separat de al meu..al meu sta…ceasul meu nu arata decat secundele...nu tine cont de ore ..zile..arata ca trece…dar ca asteapta…si tu nu vei trece niciodata dincolo de mine….te vei trezi la fel de rece si fara prezent ca in fiecare dimineata…si de dimineata…nu voi mai fi acolo

Te las…

Ma grabesc sa stau…

 "Acest articol a fost creat de catre criss si merita tot respectul pentru felul cum si-a expus ideile"

O vorba noua.....

 

Daca timpul zace in mainile tale,tu de ce il urasti asa de tare....dar zimi de te opresti la porti straine..cand poti sa stai la poarta ta..si sa astepti sa vina ei la tine...dar spune-mi...de ce te arunci in mania si tristetea lor..si de ce nu te gandesti la bucuria si la ce ai in momentul asta in viata ta...dar daca timpul te iubeste..tu ce ai sa faci?...dar daca te uraste?...o sa traiesti in melancolia decorului sinistru pe care il are atasat?sau o sa iubesti cat poti tu de tare..si o sa canti pe culmi inalte..si o sa te gandesti,ca maine vine ceva nou...ceva care trebuie primit cu bratele tale lungi si subtiri cu bucurie....oricum..trebuie sa te gandesti...si oricum ar fi...eu sunt langa tn....si daca pot..daca stiu...daca traiesc..inseamna ca te indrum..si te sfatuiesc...si ma bucur langa tn...pentru zilele de suparare sau fericire pe care timpul si decorul il ofera...
"Lipeste pasul tau de nisipul rece,pentru ca va ramane in inima pamantului ca un citat celebru"

Un noi inceput....

        Ce intuneric este afara...intind mana si un fung de nea se joaca strasnic in palma mea...transformandu-se in apa...alerg repede prin ani...astept timpul sa treaca...dar oare dc?dc imi doresc sa dau timpul inapoi cand apoi imi doresc sa vina ziua de maine mai repede?dc imi doresc sa dau un examen cand pot sa imi doresc sa mai am timp pana sa il dau?dc astept craciunul cand pot sa ma gandesc la cel care a trecut si sa imi planific timpul pentru cel de anu acesta...dc?...dc?..dc?..

          De ce oamenii anu acesta sunt mai rai, si nu se gandesc sa traiasca momentele.....si de ce nu zambesc la lucrurile mici?

       Pe strazi laterale,prin mormane de zapada,trec prin timp,zambesc si formez pasi pierduti,care apoi dispar ca si cum nu ar fi existat sub neaua alba care ii acopera...cu palma calda dau zapada de pe o scandura acoperita de timp, si ma asez pe ea, visez la copilaria care a trecut si acum as dori sa o revad, insa stiu ca timpul nu mai imi da voie sa ma intorc, si sa curm prin amintiri...dar 

stiu ca te am pe tine,si desi e frig afara si zapada ne acopera capetele cu un strat alb de nea,zambim,iar buzele tale sunt mai dulci ca niciodata,visez....maine imi tremura cand te ating...si imi doresc ca sa nu mai suferi,imi doresc sa treci prin timp cu mana ta legata de a mea....

         Vremea rece, ma adorme in bratele tale,iar timpul nu seamana ca cel de anul trecut,oare dc?... oricum nu mai are importanta,pentru ca esti tu,si ti-am soptit ca timpul nu iti da voie sa te intorci...si ca esti tu si lumea in momentele cand nu sunt langa tine, si ca trebuie sa lupti sa iti fie tie bine, daca nu nimeni nu o sa aiba grija ta,insa acum,cat esti in bratele mele, nu o sa patesti nimic, pentru ca timpul, eu si vremea alungam  frigul si formam masca cereasca ce te inalta spre albastru infinit....

Tu ce crezi?Daca lumea se opreste o clipa....ai vrea sa o prinzi de picior doar pentru tine?

Daca oamenii te-ar iubi mai tare ca niciodata...ai vrea sa ii iei acasa cu tine?

Dar daca puterea ta ar fi cea mai mare...ce ai face cu ea?

Raspunde la ceea ce stii...pentru a afla mai mult in infinitul divin....

Drum de toamna..

       Ti-am dat mana si mai pierdut printre degetele subtiri ale tale,ti-am dat inima si mai pierdut prin durerea neagra care curgea pe marginea ei,ti-am dat sufletul si era indurerat si strasnic visator,insa a fugit printre vise si ai piedut....stam pe marginea unui clar de luna,insa visam separat si muncim impreuna pentru a indeplinii cerinte vesnice...am mutat o stea...o vezi?...zimi te rog...o vezi?...nu o vezi...inteleg...am visat ploaia care curge in viata noastra....ai visat si tu?...zimi te rog...ai visat?...inteleg..nu ai visat...dar pe mine ma vezi?vezi ca sunt in spatele tau si plang,rad,zambesc,ma zbat....

      E dimineata,si visez printre frunzele reci de toamna,dau incet cu piciorul prin ele,iar fosnetul simplu si zburdalnic imi da senzatia de viitor,imi da senzatia de vise care se pot implinii,insa copacii care pana ieri erau verzi...azi inchid vise prin culoarea cenusie, care parca astazi se termina tot, ca lumea din jur ne inchide intr-un univers al uitarii..inchid ochii,gandesc lent si imi doresc sa deschid ochii sa pot visa...

         Deschid ochii incet,cu ploapele tremurande, si privesc in jur...nu e nimeni pe drum...numai eu si natura din jurul meu...pot sa visez...ating usor pamantul cu talpile de caucic, iar in urma mea raman urmele lor, in speranta ca o sa ma cauti si o sa imi urmezi calea, ca o sa speri langa mine ca totu va fi bine...pasesc, iar din ochii obositi cad lacrimi care ard frunzele,iar focul imi inconjoara universul si il incalzeste cu speranta,ascund durerea printre frunze si ma joc cu ea,ating frunzele cu podu palmei si zambesc....

         Sunt doar vise,doar sperante,doar opinii...dar cred in cantecul frunzelor si in dragostea pentru tine.. ma inalt catre cer...iar focul puternic al lacrimilor mele il vei simti si tu...cand vei pasi pe urmele mele,prin frunzele reci ale toamnei...

Lunca timpului....

 Ce trista e viata..ce scurte sunt clipele...ce minuni iti arata universul...oare eu sunt cel care simte?oare eu sunt cel care traieste minuni?sau doar clipe dureroase? Traim in timp,iubim in momente, visam in viitor, speram in iluzii, creem bunuri, murim in locul de unde ne-am nascut..in pamantul rece sub nucul care imbatraneste odata cu anii...tresarim si uitam sa traim,astazi este mai bine ca ieri?sau ieri a fost mai bine ca azi?si apoi in interval rapid vine intrebarea dc?dc?dc?

Traim prin vise,insa dam deoparte realitatea cruda, nu ne gandim ca e bine sa fim noi, nu ne gandim de ce noi avem suflet...de ce animalele nu pot sa glasuiasca in ritm cursiv ca noi?

Prin scripturi vechi puse sub plapuma groasa a bunicilor exista sute de cuvinte,iar eu mai demult nu le intelegeam,nu stiam ce reprezinta,de ce acolo in cartea verde cu o coperta groasa de carton,era scris ca viata e rotunda,ca minunile se intampla la fiecare pas,si de asta e bine sa bei cafeaua in timp ce mergi,poate ca o minune ti se va intampla in momentul ala(si nu minunea de a varsa cafeaua pe tine)...Globul este rotund,precum si viata omului,ne nastem prin minune Dumnezeiasca,pasim in viata cu bune si rele pentru a cladi un viitor, iar cand ajungi in timpul sacru sa iti dai seama ca l-ai cladit, calci pe brusturi iar durerea este atat de mare cand simti, ca din lumanarea vietii, iti mai ramane doar scrumul si frunzele tacute a anilor.

Dar visez,astazi visez,am deschis ochii si am intins palma uscata pe geam, in palma mea se scurg lacrimi, si simt ca nu sunt de durere, singura durere este ca oamenii traiesc prin pacate, insa simt ca astazi sunt norocos, astazi am primit putere sa lupt si sa zbier pe culmi inalte, sa rostesc cuvinte care pot sa le auda o lume intreaga....pe roua dulce, prin racoarea strasnica a diminetii, cu obrajii involburati, si cu viata in spate, am pornit spre a atinge bucuria care azi dainuie in sufletul meu....pasesc plienic lin si cladesc un drum provizoriu, privesc in jur, observ detalii, ma opresc in medii propice sufletului meu,astern versuri peste lumea grabita...

Uit de timp,privesc in viitor,astern idei si vise peste linia continua care o pasesc...ajung pe nisipul umed unde imi trag sufletul si imi incarc puterile prin odihna,langa trupul meu se aseaza un suflet asemanator,dar cu o putere de convingere mai mare...oare dc tocmai aici?cand este atata spatiu in acest mediu...am tras aer adanc si am intrebat rastit...Dc?...iar ea..cu un zambet superb...mi-a raspuns usor...”Pentru ca aici imi este locul”

Am cladit impreuna in acea zi, fara sa ne dam cum timpul trece, vise ,idei, perceptii,.......iar timpul...timpul...timpul a fost prea dulce pentru a uita de el, iar viata ne poarta pe culmi care nu se termina decat atunci cand am zis stop...eu nu.eu nu...nu eu zic stop...ci sunetul rasuna din departari cand viata,a atins punctul critic,iar franele sunt terminate la maxim...

Traim in timp,iubim in timp,visam in timp....deci noi suntem timpul,nu timpul ne reprezinta pe noi...by me

In urma pasilor necunoscuti....

Prin vise, creem drumuri, prin pasi lasam franturi din vise pe marginea prapastiei, insa viata ne poarta pe creste nemarginite...am inchis ochii pe un drum care il cunosteam, insa oamenii imi erau greu de descris, poate ca erau parti din visele mele, poate ca doreau sa ma cunoasca, insa eu stateam la departare in speranta ca voi atinge niste concluzii substantiale...am visat la tine superb suflet necunoscut, insa viata nu ne-a dat sansa sa fim fata in fata, ne-a lasat sa fim doar niste pusnici in viziuni diferite si sa ne intersectam pe cai partial egale ale tehnologiei...timpul a lasat ca discutiile sa continuie intr-un mod inadecvat, dar cert...purtam valul de matase pe culmi infinite in contradictia cuvintelor slefuite cu sarm si liniste interioara, insa din partea laterala la vietii, a mai batut si vant, nu puternic, dar destul incat sa duca discutiile spre o contradictie si spre discutii arzatoare...am crezut in timp, am atins sperante si am luptat cu tehnologia..insa printre cuvinte stricte a existat si cuvantul „candva”, care reprezenta timpul cand privirea sincera va patrunde in ochii tai, iar timpul se opreste pentru a discuta lucrurile greu stabilite prin tehnologie...

In privirea necunoscuta din fata mea, erai tu, insa lipseau cuvintele, lipseau cele de inceput, care trebuiau sa existe in momentul de inceput, dar cuvintele curgeau cu sinceritate si am distrus tehnologia prin priviri directe si perceptii aruncate intr-un larg necunoscut...insa timpul era asa de scurt, iar cuvintele curgeau siroaie pana la tine..

Se aude ceasul cu batai nemarginite, iar sunetul lui parca imi despica urechile in 2, te-am privit si m-am ridicat cu speranta ca discutiile vor continua in medii propice pentru 2 minti acebre...

R: Apoi cat timp e necesar sa poti despacheta un ambalaj si sa constati ce se ascunde in interior?

Un zambet si niste ochi sunt cele mai simple masti... Prefer sa vad ce nu se vede. Si e atat de usor… 
          Acest articol  este dedicat domnisoarei "Filip Maria Petronela" pentru modul in care s-a regasit in pasii simpli ai vietii.....

Lucruri simple

Azi te-am sarutat..un lucru atat de simplu,dar plin de importanta,privesc lucrurile in spectru nelimitat, ochii tai priveau cu atat de multa blandete iar mana ta imi incalzea sufletul.Ne-am trezit in zile grele dar usoare din punct de vedere al nostru, privim in viitor , uitam de trecut, si traim in prezent...lipsesc pasii..dar oare chiar lipsesc?..deschid ochii si vad chipul tau, privesc buzele tale cum lipesc de sufletul meu cuvinte de mult asteptate sa fie astfel rostite..iti ating chipul, si imi dau seama ca nu esti un vis, esti doar tu...doar tu...

Lipeam frunze in nucul de deasupra noastra, in speranta ca toamna rece nu se intoarce, ca ploile reci nu ne vor scufunda in lacrimi si durere, si am gasit solutii, am sperat si am involburat apele in jurul nostru cu durere crancena in privirile inconjuratoare, insa nu conta nimic, eram doar noi, si lumea care ne inconjura era doar o cale paralela..iti strang mainile reci,iti urmaresc privirea incurajatoare, si iubesc zambetul care formeaza o zi mai frumoasa,unde frunzele azi nu cad iar ploaia,ploaia nu mai are putere..pentru ca esti tu...

Acest articol este dedicat pentru Anducu si Elenush:D

Aerul vietii

Astazi am atins o stea,ce usoara era,stralucea usor in podu palmei mele,iar caldura ei era parca o inima calda,un suflet cald,priveam cu lacrimi in coltul ochiului ca nu am mai simtit niciodata asa ceva..insa o rafala de vant a stins momentul, si a scuturat lumina din podul palmei mele....am ramas cu deznadejde... cu genunchi pe pamant si cu privirea la cerul ce parca imi rostea cuvinte dure...asteptam un moment la fel...insa consideram ca nu o sa mai vina vreodata...ca o mai simt comparatia inimii mele,caldura dulce a razelor in miez de noapte,crinul care spre uimirea mea a  lasat petalele sincere si pline de informatii ca curga lin pe pamant..

Priveam in gol, speram si uitam de toate, gandirea mea era cu totul in alta parte,cuvintele ar fi mult prea puternice ca sa strig spre cer,sufletul era mult prea indurerat pentru ca am pierdut o stea care vine o data in viata...

Pe pamantul rece,in miez de toamna, curgea o lacrima, iar lacrima a deschis o lume, mi-am mutat privirea spre pamantul negru, iar in raul de lacrimi se vedea o viata, curgea o lume de necunoscut,insa ploaia ce a inceput sa curga din ce in ce mai tare,stergea visele si imi spulbera sperantele...

M-am ridicat, sifonat de vreme, uitat de timp si crescut in vise si sperante, calcand prin munca.....obrajii imi ardeau...insa ploia incerca sa ii stinga...strig...si m-am trezit...oare am fost aici? am o stea,e la fel de calda....mana ei imi acopera podu palmei,iar pamantul negru era stins de ploaia de lacrimi care curgea deasupra noastra..deasupra viselor si sperantelor...iar eu..eu...pierd timp insa castig ce imi propun...

O stea de valore, sta in palma ta,nu trebuie decat sa te gandesti la persoana care merita sa o detina..

Libertate...sau....viaţă...

    Eram doar un suflet nevinovat când am început să gândesc,când am început să visez că pot să devin ceva în lumea asta ce câteodată stă să cadă pe oamenii care îşi câştigă pâinea cinstit....La început erau zile mult prea frumoase,am trăit şi am copilărit ca un copil fericit ce eram, însă în timp din partea visătoare se stingeau lumânări una după alta, şi priveam asta dintr-un colţ al vieţii cu durere în piept, însă cugetam şi tot priveam cum flacăra se stingea încet încet, iar apoi dispărea cu totul ca şi cum  nici nu ar fi existat...dar ştiam că există, şi ştiam că vine ceva nou, însă nu înţelegeam momentul, nu înţelegeam de ce se sting lumânările care erau aşezate aşa de frumos, iar una era mai înaltă ca alta, toate stăteau aprinse iar cu fiecare sfârşit de an se stingea câte una cu o rafală de vânt puternic, deşi încercam să opresc asta nu reuşeam cu nimic, deşi plângeam crâncen după acea lumânare, nimeni nu mă băga în seamă, nimănui nu îi păsa de viaţa mea.Primeam răspunsuri de la cei din jur că lumânările care se sting nu pot fi recuperate, că trebuie să muncesc şi să mă bucur pentru timpul care trece, ca o să ajung să plâng mult mai puternic după un timp...însă parcă nu înţelegeam deşi viaţa o trăiam fericit alături de cei care eram, cu cât înaintam în vârstă...

     Realitatea devenea din ce în ce mai crâncenă, din micile ploi de vară, au venit zăpezi puternice şi era din ce în ce mai frig...însă mă ridicam şi continuam....dar priveam încet cum lumânările tot se sting şi cum timpul e din ce în ce mai preţios, că oamenii de lângă mine sunt din ce în ce mai greu de înţeles, că viaţa nu se opreşte la prima durere a mea...şi cu cât treceam pârâie şi dealuri...cu atât treceau şi anii şi o parte din lumânări se stingeau...dar nu mă opream..şi am ajuns să urc munţi şi să trec ape adânci...pentru că mereu o să trebuiască să trec prin munţi...să urc pante abrupte...dar trebuie să rămân încrezător...să lupt pentru mine şi familia mea...pentru că ce e preţios în viaţă e lumea care merită, sufletele care plâng şi râd la suspinul tău precum şi timpul care merită trăit la maxim...pentru că dacă nu tu...atunci cine?

    Lumânările s-au stins cu anii, eu am cugetat, tu m-ai urmat, iar el...el zâmbeşte pentru că urmează în vise de nebănuit..

    Nu uita să trăieşti, să zâmbeşti, să iubeşti..pentru că timpul nu se opreşte la tine, trece şi trage un semnal de alarmă că de mâine e o nouă zi...o nouă zi spre sfârşitul vieţii tale...Profită pentru că sunt lângă tine, trecem împreună prin parfumul şi sudoarea anilor de vis...