Poveste.....

       Prin brusturi arşi,cu palmile rănite şi îndurerate te-am zărit,erai tu ....

..dulce fată cu chip dulce, îmi zâmbeai plăpând cu ploapele ca două bolte eterne ale cerului...palmile parcă ardeau şi îşi doreau să te cuprindă, să îţi ofere satisfacţia de a trăi...trupul meu s-a ridicat de pe tarna prina de bulgări, iar mâinile închegate de durere aşteptau iubirea ta sfântă..
          M-am apropiat către tine,fineţea ta ţinea inima mea încleştată, surâsul tău ţinea chipul meu uimit de ceea ce vedea, privirea ta pătrunzătoare îmi deschidea universul către infinit..ne-am oprit faţă în faţă că doi străini ce eram..privirile noastre s-au legat etanş...mâinile tale fine s-au lipit deale mele care erau îndurate şi pline de răni de la pământul aspru la care munceam cu spor...dar cuvintele.. ....cuvintele nu erau...

        Încet...încet...ne-am aşezat pe marginea pârâului care straşnic îşi vedea de cursul lui, soarele trimitea raze triumfătoare printre crengile copacilor de la marginea ogorului unde munceam...iar cursul nostru...cursul cuvintelor a curs prielnic în liniştea şi sursurul apei, însă privirile noastre nu au să mai plângă, pentru că de azi....de azi,eşti tu, sunt eu....iar privirile noastre odată închegate prin lacrimă iubirii,nu au să plângă,pentru că o să rămâi în adâncul ochilor noştri pe vecie.....