Zâmbetul...lacrimă soarelui atunci când îl doare ce vede în lume...durerea cerească când lumea numai visează,când omul nu mai are speranţe,când optimismul dispare că frunză rătăcită în lumina puternică a soarelui de toamnă....Am ajuns să zâmbim când facem rău unei persoane...am ajuns să aruncăm cu lacrimi şi vorbe dureroase în speranţe şi vieţi nevinovate....dar uităm să zâmbim zilnic...poate că cineva iubeşte zâmbetul meu,poate cineva iubeşte zâmbetul tău,poate cineva iubeşte zâmbetul nostru atunci când suntem împreună,poate zâmbetul nostru face că lumeade piatră să uite de necazuri pentru câteva secunde....dar ştiu ce vrei să zici....cănu crezi în cuvinte?dar ce rost are viaţă noastră fără cuvinte..ce rost areviata noatră fără ţine...ce rost are viaţă noatră fără noi?
Zâmbetul....formează idei....formează amintiri...suspin după zâmbetul tău...îmi aminteşte de malul mării...de căldură sufletului tău...de paşii uşori aruncaţi în noapte pe o alee în umbră ultimului dans...vine toamnă...unde se va opri acel zâmbet....orele trec şi nu îl găsesc nicăieri...madistrez cu frunzele privesc cum se joacă în cădere lînă..dar eu...eu...eu nuzambesc..aştept să vină o noua zi...poate voi avea un zâmbet mai pătrunzător..chiar dacă şi umbră mea fuge de mine...mâine...mâine...cred că mâine durerea va fi simai mare...dar dc să dau satisfacţie?dc să nu zâmbesc?...dar dacă te găsesc o să zâmbesc....sunt pe urmele tale...caut...caut...şi până la urmă o să tegasesc...."încă nu ştiu pe ce drum m-am pierdut"....dar o să te găsesc....îţi simţ mirosul zi de zi...îţi caut paşii pierduţi pe aleea acum parcă sfârşit....dar o să fiu acolo şi o să zâmbesc când o să ai nevoie...o să durezeo clipă dar vei rămâne cu amintirea lui eternă,îţi va lumina chipul,te voi saruta...şi împreună vom formă un zâmbet perfect care să dăinuie..
Acest articol este destinat special pentru zâmbetul lu" Iza (Cine ştie cunoaşte)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu